Cum se face că ‘talentul’ e mereu scuză pentru lipsa de muncă?

Îl știi pe „copilul minune” din echipă? Ăla care nu se încălzește niciodată, trage două mingi în colț și apoi zice „gata, sunt pregătit”. Când ratează, scuza universală: „păi am avut o zi mai slabă… știi tu, talentul nu funcționează mereu.” Între timp, colegul transpirat care a dat 300 de aruncări înainte de meci stă pe bancă, pentru că „ăla are talent”.

În sport (dar și în viață), „talent” e ca Wi-Fi-ul vecinului: îl lauzi când prinde, dar când nu merge, te prefaci că e normal. De fapt, talentul fără muncă e doar o scânteie care se stinge la primul vânt. Munca e aia care ține focul aprins. Dar, hei, e mai cool să spui „am talent” decât „am muncit ca un nebun toată vara, fără pauze”.

Talentul e doar un bilet de intrare. Munca e spectacolul.

Tu pe cine ai aplauda: pe „geniul obosit” sau pe „nebunul muncitor”? 🔥