Cum îți controlezi emoțiile în timpul meciului (și de ce sportivii buni nu sunt „fără emoții”)
- Alexandru Ciobanu

- 19 dec. 2025
- 6 min de citit
Dacă ai emoții înainte de meci, stai liniștit: nu ești slab, ești normal.
Inima bate mai tare, stomacul se strânge, gândurile o iau razna. „Dacă greșesc?”, „Dacă dezamăgesc?”, „Dacă nu joc bine azi?”. Nu e ceva în neregulă cu tine, este ceva firesc pentru orice sportiv căruia îi pasă.
Mult timp s-a spus că sportivii buni sunt „reci”, „calmi”, aproape fără emoții. Că adevărații campioni nu simt presiunea. Realitatea? Cei mai buni sportivi simt emoțiile la fel de intens. Diferența nu este lipsa emoțiilor, ci controlul lor.
Emoțiile nu sunt un dușman care trebuie eliminat. Sunt un semnal. Îți arată că meciul contează, că ești implicat, că vrei să faci lucrurile bine. Problema apare atunci când emoțiile preiau volanul și încep să decidă ele pentru tine: când te grăbești, eviți mingea, te temi să greșești sau îți pierzi concentrarea după o fază ratată.
Acest articol nu este despre cum să „scapi” de emoții. Pentru că nu trebuie să scapi de ele. Este despre cum să le recunoști, să le înțelegi și să le folosești în favoarea ta. Pentru că sportivii care progresează nu sunt cei fără emoții, ci cei care știu să joace bine chiar și atunci când emoțiile sunt pe teren cu ei.
Ce se întâmplă în corpul tău când emoțiile preiau controlul
Când emoțiile cresc brusc în timpul unui meci, nu este „doar în capul tău”. Corpul tău intră automat într-un mod de supraviețuire, chiar dacă tu ești pe un teren de sport, nu într-o situație de pericol real.
Creierul interpretează presiunea ca pe o amenințare: scor strâns, greșeală recentă, privirile din tribună, un adversar mai agresiv. Rezultatul? Corpul apasă pedala de urgență.
Ce apare, de obicei:
respirație rapidă și superficială;
mușchi încordați (mai ales umeri, gât, maxilar);
bătăi rapide ale inimii;
scăderea coordonării fine (pase imprecise, aruncări grăbite);
gânduri repetitive: „nu greși”, „nu mai cere mingea”, „să scap repede de ea”
Toate acestea nu înseamnă că „nu ești pregătit”. Înseamnă că emoțiile au preluat controlul înaintea rațiunii. Creierul emoțional reacționează mai repede decât cel care ia decizii bune.
Aici apare una dintre cele mai mari capcane din sportul juvenil: sportivii ajung să se antreneze și să joace din frică, nu din dorința de a progresa. Frică de greșeală, frică de reacția antrenorului, frică de dezamăgirea părinților.
Când frica conduce, corpul se închide. Jocul devine rigid. Deciziile sunt lente sau grăbite. Iar energia care ar trebui să te ajute ajunge să te blocheze.
Paradoxul? Emoțiile nu dispar dacă le ignori. Din contră. Cu cât încerci mai tare să le alungi, cu atât devin mai puternice. Controlul nu începe cu „nu mai simt nimic”, ci cu înțelegerea a ceea ce se întâmplă în tine, din cap până în vârful degetelor.
De ce sportivii buni NU sunt „fără emoții”
Există un mit care circulă în vestiare, tribune și chiar printre sportivi: „Cei buni sunt calmi. Cei foarte buni nu au emoții.”
Sună bine. Doar că nu este adevărat.
Sportivii buni simt emoțiile la fel ca toți ceilalți. Au pulsul crescut, simt presiunea momentului, știu când miza este mare. Diferența este că nu se sperie de aceste senzații și nu le confundă cu slăbiciunea.
Un sportiv mai puțin experimentat gândește așa:
„Am emoții → ceva nu e în regulă”
„Sunt nervos → o să joc prost”
„Simt presiune → mai bine nu risc”
Un sportiv bun gândește diferit:
„Am emoții → înseamnă că meciul contează”
„Sunt tensionat → corpul meu e pregătit”
„Simt presiune → e momentul să fiu prezent”
Asta nu înseamnă că joacă perfect sau că nu greșește. Înseamnă că nu lasă emoțiile să-i dicteze comportamentul. Continuă să ceară mingea, să ia decizii, să rămână conectat la joc, chiar și după o greșeală.
De multe ori, emoțiile devin vizibile mai ales când lucrurile nu ies bine. O pierdere, o greșeală decisivă sau un meci slab scot la suprafață tensiuni care erau deja acolo. Când câștigi, ele sunt trecute cu vederea.
Sportivii buni nu sunt cei „fără emoții”. Sunt cei care au învățat să joace în ciuda lor, nu împotriva lor. Emoțiile rămân, dar nu mai conduc jocul. Iar această abilitate , nu talentul pur, face diferența reală în progres.
3 soluții simple ca să îți controlezi emoțiile în timpul meciului
Nu ai nevoie de tehnici complicate, de ritualuri ciudate sau de „mental magic”. În mijlocul unui meci, soluțiile bune sunt cele simple, care pot fi aplicate rapid, fără să te scoată din joc. Mai jos sunt trei strategii clare, testate și ușor de folosit, chiar și în momentele cu presiune mare.
1. Respirația care îți readuce controlul (30–60 de secunde)
Când emoțiile cresc, respirația este primul lucru care scapă de sub control. Devine rapidă, superficială și trimite corpului mesajul că „e pericol”. Vestea bună? Respirația este cel mai rapid mod de a-ți calma sistemul nervos.
Ce ai de făcut:
inspiră pe nas timp de 4 secunde
expiră lent pe gură timp de 6 secunde
repetă de 3–5 ori
Când funcționează cel mai bine:
înainte de aruncări libere
la un fault
pe bancă, imediat după o greșeală
Nu te va transforma într-un robot calm, dar îți va reda suficient control încât să iei decizii mai bune la următoarea fază.
2. Mută focusul din cap în corp
Emoțiile devin copleșitoare atunci când mintea fuge în viitor: „dacă ratez”, „dacă pierdem”, „dacă mă ceartă”. Corpul, în schimb, trăiește doar în prezent.
Când simți că te blochezi, mută-ți atenția pe ceva fizic:
simte tălpile pe parchet
simte mingea în palmă
simte cum se mișcă umerii când respiri
Exercițiu rapid (2–3 secunde):
Întreabă-te: „Ce simt fizic chiar acum?” Nu analiza. Doar observă.
Acest mic gest te scoate din spirală mentală și te aduce înapoi în joc, acolo unde emoțiile au mai puțină putere.
3. Etichetează emoția, nu o combate
Una dintre cele mai mari greșeli este lupta directă cu emoțiile: „nu trebuie să fiu nervos”, „nu e voie să am emoții”. Această luptă le face, de obicei, mai puternice.
Ce funcționează mai bine este recunoașterea:
„Sunt emoționat.”
„Sunt nervos.”
„Sunt frustrat.”
Atât. Fără judecată. Fără explicații.
De ce funcționează? Pentru că atunci când numești emoția, creierul trece din modul reactiv în modul conștient. Intensitatea scade, iar tu recâștigi controlul asupra comportamentului tău.
Emoția poate rămâne. Dar nu mai conduce jocul.
Controlul emoțiilor nu înseamnă să nu mai simți nimic. Înseamnă:
să respiri când corpul intră în alertă
să revii în prezent când mintea fuge
să recunoști emoția fără să te lupți cu ea
Sportivii care aplică aceste lucruri simple nu devin „reci”. Devin stabili. Iar stabilitatea bate talentul necontrolat, meci după meci.
Ce se întâmplă când înveți să îți controlezi emoțiile
Primul lucru important de spus este acesta: emoțiile nu dispar. Și nici nu trebuie. Vei avea în continuare emoții înainte de meciuri importante, nervi după o greșeală sau frustrare când lucrurile nu ies cum ai vrea. Diferența este că nu te mai trag în jos.
Când înveți să îți controlezi emoțiile, apar schimbări clare în jocul tău:
Deciziile devin mai clare. Nu te mai grăbești, nu mai pasezi din panică și nu mai eviți mingea. Reacționezi, nu reacționezi impulsiv.
Greșelile nu te mai scot din meci. O fază ratată rămâne o fază ratată, nu devine o poveste care te urmărește tot meciul.
Încrederea crește natural. Nu pentru că joci perfect, ci pentru că știi că poți gestiona momentele grele.
Constanța devine un avantaj. Poți avea meciuri bune și mai puțin bune, dar nivelul tău nu mai cade brusc sub presiune.
Aici apare diferența reală dintre un sportiv talentat și un sportiv stabil mental.
Talentul te poate ridica într-un meci. Controlul emoțiilor te ține sus pe termen lung.
Sportivii care își gestionează emoțiile nu joacă mai puțin intens. Joacă mai conștient. Știu când să accelereze, când să se calmeze și când să accepte că presiunea face parte din joc.
Iar asta, în sportul adolescentin, nu este doar un avantaj. Este una dintre cele mai importante forme de progres.
Emoțiile sunt parte din joc. Controlul face diferența.
Emoțiile nu sunt un defect al sportului. Sunt o parte din el. Apar pentru că îți pasă, pentru că vrei să joci bine, pentru că miza contează pentru tine. Dacă nu ai emoții, probabil nu ești suficient de implicat.
Diferența dintre sportivii care rămân blocați și cei care progresează nu este intensitatea emoțiilor, ci felul în care le gestionează. Unii se sperie de ele și se retrag. Alții le acceptă, le înțeleg și continuă să joace.
Controlul emoțiilor nu înseamnă să fii rece, distant sau indiferent. Înseamnă să poți rămâne prezent atunci când jocul devine greu. Să respiri când presiunea crește. Să continui să iei decizii chiar și după o greșeală.
Sportivii mari nu joacă fără emoții. Joacă cu ele, nu împotriva lor.
Iar această abilitate — construită pas cu pas — este una dintre cele mai clare diferențe dintre cei care doar participă și cei care cresc, meci după meci.




Comentarii