Câți au curajul să treacă linia?

Pe teren, linia e simplă: albă, dreaptă, desenată perfect.

În mintea sportivului, e zid.

De-o parte, tot ce știe deja: antrenamente, reguli, aprobări.

Dincolo, greșeli, priviri, judecăți și… necunoscutul.

Așa că mulți joacă în siguranță. Nu sar, nu încearcă, nu riscă.

Doar se asigură că nu calcă pe linie.

Dar ironia e că adevăratul joc începe exact dincolo de ea.

Ne place confortul.

E cald, familiar, plin de scuze logice:

„Nu e momentul.”

„Nu vreau să greșesc.”

„Mai bine sigur decât penibil.”

Dar sportul, viața, nu răsplătesc siguranța.

Răsplătesc curajul. Pe cel care a pășit dincolo, chiar tremurând, dar a făcut pasul.

Pe cel care s-a uitat în necunoscut și a zis: „Hai, vedem ce iese.”

Doar cei care trec linia cresc.

Ceilalți doar o șterg cu buretele, zi după zi, ca să pară că nu există.

Adevărata diferență nu e între talentați și netalentați, ci între cei care se tem de necunoscut și cei care îl provoacă.

Curajul nu înseamnă să nu-ți fie frică. Înseamnă să treci linia chiar dacă îți e frică.

Tu pe ce parte a liniei ești azi?

Și cât mai aștepți până faci pasul?