De ce ne prefacem că toți merităm același loc în poză?

Echipa se aliniază pentru poza de grup. Toți zâmbesc. Chiar și cel care a ratat 6 pase la rând. Chiar și cel care a venit la antrenament cu 10 minute întârziere, dar are șapca pusă „cool”.

Antrenorul zice: „Zâmbiți, suntem o echipă!”

Și toți zâmbesc… egal.

Doar că pe teren, egalitatea aia dispare mai repede decât transpirația după meci.

În sportul de echipă, egalitatea este un mit frumos. Nu toți primesc același timp de joc, nu toți pot fi lideri și nu toți fac același efort.

Dar cumva, societatea ne-a învățat că e „urât” să spui asta.

Performanța nu se măsoară în zâmbete, ci în acțiuni. În greutatea pe care o duci când nimeni nu te aplaudă. În momentul când alegi să te ridici în loc să te plângi.

Echipa este un loc unde șansele sunt egale, dar rezultatele nu vor fi niciodată la fel. Și este perfect așa. Nu merităm aplauze identice, merităm respect pentru efortul diferit.

Tu ce alegi: să fii tratat „egal” sau să fii tratat corect?