Sezon cu suișuri, coborâșuri și un coș decisiv: Povestea 2024-2025

Sezonul în care Sasha a transpirat mai mult decât orice test la matematică

Dacă ar fi să rezumăm sezonul 2024–2025 într-o frază, am zice așa: 22 de meciuri în campionatul național, 12 în EYBL, sute de aruncări, zeci de emoții și cel puțin trei perechi de ghete consumate. Sasha a avut parte de un sezon cu de toate – victorii care au ridicat tribuna în picioare, înfrângeri care au ridicat sprâncenele antrenorului, și un meci în care mingea părea alergică la coș (dar și unul de 36 de puncte, inclusiv o triplă de infarct în ultima secundă).

Pe scurt, a fost anul în care Sasha a făcut cunoștință oficială cu stresul din EYBL, a învățat că „a obosi” e opțional la 13 ani și a arătat că poate să fie și lider, și marcator, și… motiv de insomnie pentru adversari. A fost ales MVP într-un turneu european, a intrat în All Stars, iar noi – ca suporteri, părinți, coachi și crainici de sală improvizați – ne-am bucurat de un sezon plin de povestit nepoților (sau măcar vecinilor).

Un sezon în care Sasha n-a crescut doar în scoruri și statistici, ci și în responsabilitate, disciplină și capacitatea de a reveni după momente grele. Și dacă tot e despre baschet, putem spune că a învățat și când să paseze… și când să își ia soarta în mâini cu o aruncare de 3 puncte în ultima secundă. Spoiler: a fost bună.

Campionatul Național U14 – Meciuri, mingi și momente de „mai aveam puțin...!”

Campionatul Național U14 a fost terenul principal de joacă (și luptă) al echipei din care face parte Sasha. Cu 13 victorii din 22 de meciuri, băieții au arătat că pot construi faze frumoase, se pot apăra cu dinții strânși și pot trece peste momentele în care tabela părea blocată pe minus. A fost un sezon lung, presărat cu meciuri tensionate, recuperări spectaculoase și… da, și cu câte o pasă care ajungea în tribune, pentru că mingea are și ea zilele ei.

Sasha a fost unul dintre pilonii echipei – constant pe teren, aproape imposibil de scos din joc (mai ales când intra în "modul turbo") și întotdeauna acolo când era nevoie de un coș sau de o recuperare vitală. În unele meciuri a fost conducător de joc, în altele pur și simplu lider prin atitudine. Și în toate a fost prezent 100%, cu o intensitate care a făcut ca uneori chiar și suporterii să ceară time-out.

Au fost meciuri câștigate clar, dar și unele în care scorul s-a decis la o posesie distanță. Unele în care totul mergea ca uns… și altele în care parcă jucam cu mingea de plajă. Dar fiecare meci a fost o lecție – despre echipă, despre adaptare și despre cum să-ți păstrezi calmul când arbitrul pare că vede alt sport.

EYBL – Când înveți geografie prin baschet și devii MVP între două zboruri

Dacă în Campionatul Național lucrurile erau familiare – aceleași săli, aceleași echipe, aceiași colegi de pizza post-meci – în EYBL s-a schimbat totul: limba, ritmul, arbitrajul… chiar și temperatura din sălile de sport. Sasha și echipa sa au jucat 12 meciuri împotriva unor adversari internaționali, dintre care au câștigat 5 – meciuri grele, intense, cu apărare agresivă și cu jucători care nu îți lasă spațiu nici măcar pentru un gând bun.

Și totuși, a reușit nu doar să țină pasul, ci să iasă în evidență. A fost desemnat MVP într-un turneu, a fost selectat în echipa All Stars și a demonstrat că atunci când ai determinare, nu contează dacă adversarul vine din Ungaria, Spania, Lituania sau din galaxia Star Wars.

EYBL a fost și o lecție de adaptare – la stiluri de joc noi, la reguli mai stricte și, desigur, la trezitul de dimineață pentru meciuri programate la ora 8 (adică pe fusul orar al celor foarte motivați). Dar poate cea mai importantă realizare a fost că Sasha a arătat, într-un context internațional, că are nu doar tehnică și fizic, ci și maturitatea unui jucător care își cunoaște rolul și își respectă echipa.

Și da, chiar și în deplasare, cu gențile prin aeroport și mesele pline de paste discutabile, Sasha a găsit energia să strălucească. La propriu și la figurat.

Sasha în cifre – și în emoții, că statistica nu spune toată povestea

Pentru cei care iubesc cifrele mai mult decât un lay-up curat, iată sezonul lui Sasha în format Excel cu suflet:

• 33 de minute jucate pe meci – adică aproape fără pauză, doar cât să bea apă și să mai ceară o explicație despre apărare.

• 21 de puncte marcate în medie – și nu toate din același loc, că nu s-a inventat încă teleportarea în baschet.

• 8,9 recuperări pe meci – unele spectaculoase, altele muncite, toate cu impact în joc.

  
  

Dar dincolo de cifre, a fost un sezon al contrastelor. Într-un meci – pe care nu-l vom menționa cu prea multe detalii, din respect pentru moralul tuturor – a avut cel mai slab joc din carieră. N-a intrat nimic, mingea parcă era unsă cu respingere, iar banca de rezerve părea mai primitoare ca niciodată.

Dar fix același loc, la 2 zile distanta a adus și cel mai bun meci al carierei de până acum: 36 de puncte înscrise, culminând cu o aruncare de 3 puncte în ultima secundă, care a adus victoria echipei. Publicul a explodat (la figurat, desigur), banca a sărit în aer (tot la figurat, sperăm) și Sasha a înțeles ce înseamnă să rămâi concentrat până la ultimul sunet de sirenă.

Meciurile astea două – cel slab și cel excepțional – au fost ca niște paranteze: una deschide, alta închide, și între ele s-a scris o poveste de muncă, perseverență și… nervi controlați. De cele mai multe ori.

Lecții de lider – Ce a învățat Sasha și ce am învățat noi de la el

Într-un sezon atât de lung și intens, lecțiile nu vin doar din antrenamente sau din scoruri. Unele vin din tăceri, din priviri încurajatoare sau din decizia de a nu forța o accidentare, chiar dacă inima îți spune „intră”.

Într-unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului, Sasha s-a accidentat. A încercat să joace câteva minute, forțând cât a putut, dar corpul i-a spus stop. A ieșit de pe teren – frustrat, da – dar nu a ieșit din meci. A rămas acolo, pe margine, cu sufletul în joc, strigând indicații, încurajând colegii și trăind fiecare secundă de parcă mingea era tot la el. A fost poate cea mai grea partidă din sezon – nu pentru că a durut fizic, ci pentru că a fost nevoie de o altfel de forță: cea de a accepta că nu poți controla totul.

Iar asta e o lecție pe care puțini sportivi o învață la 13 ani.

De-a lungul sezonului, a fost mai mult decât un marcator sau un „big man” cu recuperări spectaculoase. A fost liderul tăcut când era nevoie de calm. A fost vocea din vestiar când moralul era jos. A fost și exemplul viu că, atunci când muncești constant și ai încredere în proces, rezultatele vin. Nu imediat. Dar vin.

Și poate cel mai important, a arătat că leadershipul nu înseamnă doar să fii în lumina reflectoarelor. Uneori, înseamnă să luminezi pentru alții din umbră.

Mulțumiri – Pentru fiecare pasă primită și fiecare țipăt din suflet

Să nu ne ascundem după plasa de la coș: un sezon de baschet ca ăsta nu se joacă doar cu mingi și adidași. Se joacă și cu oameni. Mulți. Cu energii diferite, cu emoții mari, cu indicații strigate și cu ochi înlăcrimați (de la bucurie… sau de la apăsarea scorului).

În primul rând, echipei Steaua U14 – niște gladiatori în echipament de juniori. S-au luptat cu tot ce a fost de luptat: adversari, oboseală, lipsa de somn, pauzele prea scurte și gumele de mestecat interzise în vestiar. Fără ei, niciun MVP nu ar fi MVP.

Apoi, antrenorul Iulian – omul cu planuri de joc, foi mototolite și expresii precum „pana la capat!" sau "capul sus! ”. Nu a fost calm tot timpul – dar hai să fim sinceri, cine e calm când ai 12 adolescenți plini de energie, meciuri decisive la orizont și un cronometru care parcă merge mai repede când suntem în apărare? Important e că și-a revenit din mers. A reglat volumul, și-a regăsit zâmbetul și, până la finalul sezonului, a devenit omul care putea să spună „bravo” și după o ratare… uneori. :)

Părinții merită un standing ovation. Au fost acolo cu de toate: genți, sticle de apă, geci uitate, emoții nelimitate și meme-uri trimise pe grup. Au suferit, au trăit, au sărit din scaun – și au învățat că și „time-out-ul” e un moment sacru. Mai ales când îl cere cine trebuie.

Și, desigur, suporterii din umbră – cei care au urmărit scorurile pe WhatsApp, au întrebat „unde e turneul?” chiar și în ziua plecării și au susținut echipa mai ceva ca o galerie cu tobe. Fără voi, ar fi fost mai liniște… dar mai puțină motivație

.

Dacă am uitat pe cineva, probabil încă suntem cu gândul la coșul ăla de 3 puncte din ultima secundă. Promitem că ne revanșăm cu îmbrățișări și o replică din teren: „Hai, că se poate!”

Drumul continuă, iar ghetele nu se odihnesc

Sezonul 2024–2025 a fost o combinație de adrenalină, creștere, înfrângeri care au durut și victorii care au dat fiori. Sasha a învățat cum e să conduci jocul, dar și cum e să-l privești de pe bancă și să rămâi lider. A descoperit cum e să fii MVP într-un turneu european și cum e să nu-ți iasă nimic într-o zi proastă. A trăit tot spectrul: de la glorie la frustrare, de la coșuri decisive la recuperări care au salvat meciuri.

Dar poate cel mai valoros lucru nu a fost punctajul sau trofeele – ci faptul că a rămas prezent. În fiecare meci, în fiecare antrenament, în fiecare reacție. Și asta e fundația pe care se construiește un sportiv adevărat.

Ce urmează? O vară cu antrenamente, poate o pauză de înghețată (bine-meritată), planuri pentru sezonul următor și, cu siguranță, vise care nu încetează niciodată. Visul de a deveni mai bun. De a-și ajuta echipa. De a marca acel coș imposibil… din nou.

Pentru că, până la urmă, drumul nu se oprește la un MVP sau un coș în ultima secundă. Drumul abia începe.

P.S. – Rămâi alături de noi

Sezonul s-a încheiat, dar povestea merge mai departe. Pregătim deja următorul capitol, cu antrenamente, meciuri, provocări noi și – sperăm – multe motive de bucurie.

Fii alături de Sasha și de echipă în drumul lor către performanță! Urmărește evoluțiile pe www.acsmaas.com, susține-l pe social media și… nu uita că fiecare mesaj de încurajare e ca un time-out bine plasat: ridică moralul exact când e nevoie.

Sezon 2024- 2025