Trei meciuri, trei lecții despre echipă
- Alexandru Ciobanu
- 10 nov.
- 3 min de citit
Turneul 3, Faza II Compionat National de Baschet U15
Weekendul acesta, la Clubul Școlar Sportiv 6 din București, echipa noastră — CS Vâlcea 1924 U15 - a fost gazda Turneului 3, din faza II a Campionatului Național U15.
Două zile de baschet intens, trăit cu sufletul la gură. O sală plină de energie, emoție, și părinți care, între două guri de cafea, încercau să-și controleze pulsul.
Meciul 1 – Căderile care te cresc
Primul meci, cu CSM Petrol Ploiești, a început perfect. Copiii au intrat pe teren cu încredere, jocul curgea frumos, pasele mergeau, apărarea era solidă. Am terminat primul sfert cu 10 puncte avans. Tribuna vibra.
Și totuși… ceva s-a schimbat. Nu pe tabelă, ci în expresii, în postură, în priviri. Umerii au început să cadă, capetele s-au lăsat ușor în jos, iar energia care umpluse sala parcă s-a risipit în aer. Nu știm exact de ce — poate o fază ratată, poate o emoție care a trecut dintr-un jucător în altul — dar parcă încrederea a zburat din sală.
Am pierdut cu 4 puncte, dar nu pentru că adversarii au fost mai buni (deși au meritat victoria), ci pentru că noi am uitat pentru câteva minute să credem în noi. E acel moment pe care îl recunoști doar dacă ai fost vreodată parte dintr-o echipă. (Am scris cândva despre asta în articolul „Când Limbajul Nonverbal Joacă în Echipa Ta” — și se pare că a venit momentul să-l recitim toți.)
La final, o fetiță de vreo șapte ani, sora unuia dintre jucători, plângea în tribună. Plângea nu pentru înfrângere, ci pentru că trăia meciul cu toată inima. Așa cum o fac doar copiii.
Ai noștri au învățat atunci prima lecție: că uneori pierzi înainte ca sirena să sune — în clipa în care încetezi să crezi.
Meciul 2 – Ridicarea
Cinci ore mai târziu, aceeași sală. Al doilea meci, cu ABC Hoops Brașov. Am intrat pe teren cu altă atitudine: priviri hotărâte, umeri drepți, energie în mișcare.
Am simțit din tribune că băieții au învățat ceva din eșecul de dimineață. A existat din nou un moment critic în sfertul al treilea, o mică ezitare — reflexul de a privi în jos când lucrurile nu merg perfect. De data asta, antrenorul Iulian a fost vocea calmului. Fără să ridice tonul, a reușit să-i readucă în joc.
Scor final: 78-58 pentru noi. Nu doar o victorie, ci o dovadă că echipa poate reveni atunci când își amintește cine este.
În tribună, fetița din meciul 1 era tot acolo. Nu mai plângea. Urmărea concentrată fiecare fază, cu un zâmbet mic, dar sigur. Poate că și ea a înțeles că sportul este despre a te ridica de fiecare dată când cazi.
Meciul 3 – Inima care nu renunță
Duminică.
Adversar: CS Steaua Magic.
Un meci greu, cu tensiune, faulturi, răsturnări de scor și multă oboseală acumulată.
Am fost conduși până în ultimele cinci minute. Dar exact acolo unde alții ar fi cedat, băieții noștri au strâns din dinți. Au jucat cu inima, curaj și cu tot ce mai aveau în rezerva de energie. Au făcut din fiecare fază o dovadă de caracter, iar publicul a simțit asta.
64-56 pentru noi.
Victorie muncită, meritată și trăită până la ultima secundă.
Și printre toate vocile din sală, una s-a auzit cel mai clar: „Hai Vâlcea! Hai Sasha!” Aceeași fetiță care sâmbătă plângea, duminică era sufletul tribunei. Uneori, cel mai puternic suporter nu e cel cu toba sau cu pancarta, ci cel care crede din inimă.
"Cred ca dorm 2 zile, dupa meciul asta" - Sasha
O echipă, nu doar un scor
Trei meciuri. Trei lecții. O singură echipă.
Copiii au învățat că nu poți controla totul - dar poți controla cum reacționezi. Că este firesc să greșești, dar important e să lupți până la final. Că limbajul corpului spune tot atunci când cuvintele nu mai pot.
Antrenorul nostru merită toată aprecierea pentru calmul, echilibrul și încrederea cu care i-a ghidat. Iar noi, părinții, am plecat acasă obosiți, dar zâmbind.
Pentru că am văzut ceva mai valoros decât o medalie: o echipă care crește. Cu fiecare greșeală, cu fiecare victorie, cu fiecare strigăt din tribună.
Comentarii