Nu toți antrenorii vor să te facă mai bun... unii doar vor să nu-i faci de rușine sau antrenor bun vs antrenor ego

Ești la antrenament. Greșești o pasă. Brusc, antrenorul te privește ca și cum ai fi detonat o bombă sub propria reputație. Sala se oprește. Colegii evită contactul vizual, iar tu te transformi, în 3 secunde, din jucător în suspect principal.

Unii antrenori confundă performanța sportivului cu propria imagine. Nu mai antrenează, regizează. Vor un spectacol perfect, fără improvizații, fără greșeli. Dar sportul nu este teatru. Nu joci pentru aplauze, ci pentru progres. Aici se vede diferența clară între un antrenor bun vs antrenor ego:

• primul te susține când ratezi,

• al doilea te privește ca o oglindă care i-a crăpat imaginea. Când scopul devine “să nu mă faci de rușine”, nu mai e vorba despre tine, ci despre ego-ul celui de pe margine.

Un antrenor bun nu te iubește doar când câștigi. Te respectă și când înveți.

Tu cum îți dai seama dacă antrenorul tău te crește sau doar se apără?